Masini

Kart-ul lui Ayrton Senna este de vânzare

Numele Senna este pe buzele tuturor de când cu apariția unui supercar McLaren, iar asta a făcut casa de licitații RM Sotheby’s să pună la vânzare încă un articol de colecție care i-a aparținut pilotului brazilian.

De data aceasta, vorbim despre ultimul kart condus de Ayton Senna. Acesta a fost depozitat vreme de 24 de ani și a primit recent o restaurare a componentelor necesare funcționării, realizată chiar de producătorii originali ai motorului și ai șasiului.

Potrivit casei de licitații, ultimul kart condus de Senna este pus la vânzare pentru prima dată de când a intrat în posesia marelui campion care a plecat prea devreme dintre noi. Senna l-a condus în data de 19 martie 1994, cu șase săptămâni înainte de accidentul fatal de la Imola.

Ultima plimbare a lui Senna cu acest kart a fost documentată fotografic și a avut loc în Tatui, Brazilia, la ferma triplului campion mondial de Formula 1. Pe atunci, Ayrton invitase câțiva prieteni la ferma sa pentru câteva ture pe pista personală de karting.

Anul acesta, casca lui Senna a fost din nou pusă la vânzare, iar RM Sotheby’s a vândut un combinezon care i-a aparținut lui Ayrton, precum și două monoposturi pilotate de acesta. Vorbim despre un Toleman-Hart TG184 și un McLaren-Ford MP4/8A. Anul 2019 va aduce aniversarea a un sfert de veac de când Senna a părăsit prematur această lume și 34 de ani de la prima sa victorie în Formula 1.

Specialiștii în licitații estimează că acest kart va fi vândut pentru o sumă cuprinsă între 50.000 și 60.000 de lire sterline. Licitația se ține la Londra și este fără preț de rezervă. Însă știm că 10% din preț va fi donat fundației Instituto Ayrton Senna, o organizație non-profit pentru educație înființată în urmă cu 25 de ani.

[ad_2]

SURSA INFORMATIE

Loading...

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

Close
Close