Un cumplit accident de circulaţie produs vineri-seara în judeţul Olt, în care două autoturisme au fost implicate, a fost transmis live pe Facebook de către unul dintre pasageri.

Şoferul care a provocat accidentul se afla sub influenţa alcoolului, au stabilit poliţiştii. Acesta, în timp ce conducea un autoturism cu volan pe partea dreaptă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal un alt autoturism în care se afla un bărbat de 48 ani, din Craiova. Bărbatul de 48 ani a murit pe loc, la fel şi o femeie de 34 ani, pasageră în maşina condusă de şoferul vinovat. Tot în maşina pornită în cursa mortală se mai afla un bărbat de 33 ani, care a suferit un traumatism toracic, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Tinerii sunt din judeţul Olt, din localitatea Găneasa.

Poliţiştii au găsit în maşină un telefon prin care se transmitea live pe Facebook cursa nebună. Întregistrarea, de 4 minute şi 31 secunde, surprinde momentul impactului devastator.

Lasă un comentariu

Captcha Captcha Reload