Scriitoarea Ioana Pârvulescu a câştigat trofeul acordat de juriul profesionist al concursului “Poveşti Europene” organizat la ediţia aniversară a Premiilor pentru literatură ale Uniunii Europene, au anunţat organizatorii competiţiei, într-o gală care a avut loc la Viena, potrivit RTL.

Ioana Pârvulescu a primit distincţia din partea juriului profesionist, într-o ceremonie specială a Premiilor pentru literatură ale Uniunii Europene, pentru povestirea “O voce”, despre o întâlnire plasată la trei luni după Revoluţia din decembrie 1989, când o tânără de la controlul paşapoartelor se trezeşte în faţa celei pe care a ascultat-o la radio Europa Liberă în perioada comunistă, un personaj care are toate datele biografice şi prenumele Monicăi Lovinescu, scrie Mediafax.

 

Ioana Pârvulescu s-a născut la Braşov, în 1960. Este profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. A iniţiat la Editura Humanitas colecţia “Cartea de pe noptieră”. A debutat în 1990 cu un volum de versuri şi a semnat traduceri din literatura contemporană. Este cunoscută pentru activitatea sa de critic literar (“Prejudecăţi literare”) şi, mai ales, ca eseistă, cu volume de referinţă legate de viaţa din secolul al XIX-lea (“În intimitatea secolului 19”, Humanitas, 2005) şi din prima parte a secolului al XX-lea (“Întoarcere în Bucureştiul interbelic”, Humanitas, 2003).

 

Premiul publicului a ajuns la autoarea sârbă Jelena Lengold, iar un premiu special a fost acordat de membrii Parlamentului European, ex-aequo, prozelor propuse de doi autori din Luxemburg, Jean Back şi Gast Groeber.

 

O menţiune specială pentru moştenire culturală a ajuns la autoarea macedoneană Lidija Dimkovska, o scriitoare strâns legată de România, unde şi-a obţinut doctoratul, la Universitatea Bucureşti.

 

Anul acesta, la împlinirea unui deceniu de la primul premiu pentru literatură al Uniunii Europene, 36 de autori din 26 de ţări de pe continent au fost invitaţi să sărbătorească ocazia participând la un concurs de proză scurtă.

 

Din partea României, în concurs au intrat Claudiu M. Florian şi Ioana Pârvulescu, care au prezentat juriului şi cititorilor poveştile lor legate de Europa din perspectivă personală.

 

Aceste proze scurte, atât în versiunile originale, cât şi în traducerile în limba engleză, au fost publicate în volumul virtual “European Stories”, disponibil gratuit online.

 

Pentru alegerea câştigătorilor a avut loc un vot din partea publicului, dar s-a apelat şi la un juriu profesionist, alcătuit din specialişti remarcabili din domeniul literaturii, inclusiv critici literari, jurnalişti, autori. Membrii juriului au fost Maria-João Costa (Portugalia), Nina George (Germania), Juancho Pons (Spania), Cathy Rentzenbrink (Marea Britanie), Liana Sakelliou (Grecia) şi Marnix Verplancke (Belgia).

 

Din România, Ioana Pârvulescu a primit Premiul pentru literatură al Uniunii Europene în 2013, pentru cartea “Viaţa începe vineri”, apărută la editura Humanitas.

 

Claudiu Florian a primit, în 2016, acelaşi trofeu, pentru cartea “Vârstele jocului. Strada Cetăţii”, apărută la editura Polirom.

 

[ad_2]

SURSA

Lasă un comentariu

Captcha Captcha Reload