Funny

Gerul aduce şi distracţie. Cel mai mare labirint din lume, creat în zăpadă (VIDEO)

Written by videoplay

Deşi în această perioadă un val năprasnic de ger a cuprins cea mai mare parte a Europei, unii au ales să profite de acest fapt.

În Polonia pare să se fi născut o nouă tradiţie. Este vorba despre un labirint uriaş, creat în zăpadă, care se află la al treilea sezon consecutiv, iar tot mai mulţi oameni sunt atraşi de idee.

Parcul Snowland se găsește în stațiunea Zakopane și își așteaptă vizitatorii pentru a se distra și a descoperi cel mai mare labirint de zăpadă din lume, care este amenajat pe o suprafață de 2500 metri pătrați.

Acest uimitor labirint de zăpadă le oferă vizitatorilor șansa de a se pierde într-un labirint gigantic din gheață și zăpadă, înconjurat de ziduri de peste 2 metri înălțime.

Evident, nu doar copiii au fost încântaţi de idee, ci şi o mulţime de adulţi, care adoră să se rătăcească între zidurile îngheţate ale labirintului.

„Totul este ca o aventură ruptă din filmele cu Indiana Jones”, spune o turistă care a venit din Germania pentru a afla secretele labirintului.

Prima construcţie a labirintului a început în luna noiembrie a anului 2015, sub îndrumarea designerului Artur Haber, iar de atunci ideea a devenit obicei.

„40 de alpinişti tăie cele 60.000 de cuburi de gheaţă, apoi le vor monta manual. Durează ceva timp să ieşi din labirint, dar avem diverse surprize presărate pe traseu. Vizitatorii le vor descoperi cu bucurie”, a declarat designerul Artur Haber.

Să întrăm în labirint!

labirint din zapada polonia Să vedem şi prezentarea video a labirintului



SURSA

About the author

videoplay

Adaugă comentariu

Captcha Captcha Reload