O poloneză supravieţuitoare a Holocasutului, Gena Turgel, a încetat din viaţă la vârsta de 95 de ani. Gena Turgel este cunoscută şi sub numele de „Mireasa de la Belsen” după ce s-a căsătorit cu Normal Turgel, un soldat britanic care a participat la operaţiunea de eliberare a lagărului de concentrare de la Belsen.

Rochia de mirească a Genei Turgel, care a fost realizată dintr-o paraşută britanică, este expusă a Muzeul Imperial de Război de la Londra. În 1941, când Gena Turgel avea numai 18 ani, ea şi familia ei au fost forţaţi să intre în ghetoul din Cracovia, având asupra lor doar un sac de cartofi, câteva flori şi câteva lucruri personale, informează Rador

În anii pe care Gena i-a petrecut în ghetoul din Cracovia, doi membri ai familiei sale au fost ucişi de nazişti, iar un altul a dispărut. Gena şi mama ei au fost trimise apoi în lagăre de concentrare, după care au au fost forţate la marşul morţii spre lagărul Bergen-Belsen. Gena Turgel a povestit cum, în momentul în care a intrat în lagăr, a văzut grămezi de cadavre care ajungeau până la vârful copacilor.

 



SURSA

Lasă un comentariu

Captcha Captcha Reload