eclipsă totală de lună eclipsa-totala-de-luna-1280x640

Cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul XXI va avea loc diseară şi va putea fi urmărită şi din România! Profeţii Apocalipsei n-au ratat ocazia să anunţe că suntem în pragul unui cataclism global, evidenţiat de schimbările climatice la care asistăm şi de dezastrele naturale care au loc în jurul nostru, relatează GadgetReport.ro

Eclipsa totală de Lună, fenomen care apare atunci când Soarele, Pământul şi Luna sunt perfect aliniate, va fi putea fi observată, în România, între orele 20.14 – 02.29 şi va avea o durată totală de 103 minute.

Eclipsa va putea fi urmărită cu ochiul liber, nefiind nevoie de ochelari speciali, ca în cazul uneia de Soare.

Cel mai important moment se va produce la ora 23.22, atunci când Luna se va afla în mijlocul conului de umbră, fiind complet acoperită de planeta noastră.

În punctul de maxim al eclipsei, Luna va căpăta o culoare roşiatică, ceea ce i-a atras şi porecla de „Luna sângerie“

,Culoarea exactă pe care o capătă Luna este dată de cantitatea de praf şi nori din atmosferă. Dacă este o cantitate mai mare de particule în atmosferă, satelitul va avea o nuanţă mai închisă de roşu”, afirmă cercetătorii din cadrul NASA.

Perioada de eclipsă va dura 103 minute, fiind cea mai lună perioadă din acest secol. Alte două eclipse totale de Lună cu o durată asemănătoare (102 minute) vor avea loc pe 26 iunie 2029 şi 7 iulie 2047.

La ora 00.13, Luna va începe să iasă din umbră, totalitatea luând sfârşit, iar, la 01.19, satelitul va ieşi complet din umbră, fiind mai deschis la culoare, probabil gălbui în partea din dreapta jos a discului.

Spectacolului astronomic i se alătură şi planeta Marte, ce va fi vizibilă sub Lună. Ultima oară când Planeta Roşie a fost atât de mare şi luminoasă a fost în 2003, când distanţa dintre Marte şi Pământ ajungea la mai puţin de 56 de milioane de kilometri.

Pe cer va mai putea fi observat şi Jupiter, în zona sud-estică, precum şi Staţia Spaţială Internaţională în timp ce trece prin faţa ei.



Sursa articol

Lasă un comentariu

Captcha Captcha Reload