Relatii & Sex Sexualitate

De ce nu rezistă relațiile bazate doar pe sex?

Written by videoplay

Ce presupune prietenia cu beneficii sau sexul fără obligații în secolul vitezei?

Tipul ăsta de prietenie, cea cu beneficii, ne-a cucerit odată cu lansarea filmului “Friends with Benefits”. Însă, cum viața nu e ca-n filme, nici sexul fără obligații nu e ca la Hollywood.

Specialiștii susțin că cei care ajung să devină parteneri de sex pentru prietenii lor, aleg această variantă pentru că nu au timp pentru o relaţie ca la carte.

Conform unui studiu publicat de cotidianul britanic „The Daily Mail”, o relaţie bazată doar pe sex, fără obligaţii, nu poate funcţiona. Cuplurile care au relaţii sexuale fără a avea sentimente faţă de partener -„prieteni cu beneficii”- nu rezistă în timp.

Coordonatoarea studiului, Rebecca Plante, cercetător la Colegiul Ithaca din New York a intervievat 14.000 de studenţi și a ajuns la următoarea concluzie:

„Contextul sexual al «prietenilor cu beneficii» nu este definit, iar acest lucru poate crea probleme dacă sentimentele se schimbă, cum ar fi în cazul în care unul dintre parteneri vrea să termine relaţia sexuală, dar să o păstreze pe cea de prietenie”.

Specialiștii cred că astfel de relaţii bazate doar pe sex nu au nicio şansă de a funcţiona, deoarece natura lor nu este definită.

Mai mult de jumătate dintre participanţii la studiu au declarat că principalul motiv pentru care nu vor să se implice într-o relaţie adevărată şi aleg să fie „prieteni cu beneficii” este lipsa timpului.

Alte motive sunt și eforturile pe care le cere o relatie, nesiguranța sentimentelor sau faptul ca au deja o relație oficială.

Sursa: Noizz.ro

About the author

videoplay

Leave a Comment

Captcha Captcha Reload