Dacia a lansat o platformă de vânzări online pentru piața din Marea Britanie, prin care clienții pot achiziționa orice model din gamă indiferent dacă vor achita contravaloarea cash sau printr-un împrumut.

Newsletter
Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.

Dacia își extinde gama de servicii pentru achiziționarea pe internet a modelelor sale prin lansarea unei platforme online pentru piața din Marea Britanie.

Platforma a fost dezvoltată în cooperare cu dealerii Dacia din Marea Britanie, care vor avea rolul de a livra mașinile. Clienții care accesează platforma online pot achiziționa orice model din gama Dacia, iar primul pas este alegerea modului de finanțare. Astfel, cumpărătorul poate alege plata cash sau printr-un împrumut care poate fi acordat inclusiv online.

Ulterior, clientul alege câteva specificații de bază pe care le dorește, inclusiv tipul de motorizare și cutia de viteze, iar platforma îi arată apoi toate modelele care corespund criteriilor selectate. După alegerea modelului dorit, cumpărătorul poate personaliza culoarea și poate cumpăra diverse servicii suplimentare, inclusiv o garanție extinsă.

În ultimul pas, cumpărătorul trebuie să alega dacă va prelua mașina de la un dealer local sau dacă preferă să primească mașina acasă.

Potrivit oficialilor Dacia, modelele comandate online sunt disponibile în două săptămâni. “Simplificăm achiziționarea unei mașini, indiferent că navighezi pe internet de pe canapea sau din autobuz. Poți comanda o mașină Dacia astăzi și să o primești la tine acasă în două săptămâni”, afirmă Louise O’Sullivan, șefa Dacia din Marea Britanie.

În vara acestui an, Dacia a lansat o platformă de vânzări online și pentru piața din România, prin care poate fi cumpărat orice model din stoc în schimbul unei rezervări de 500 de euro achitate online.

Via Dacia

[ad_2]

SURSA INFORMATIE

Lasă un comentariu

Captcha Captcha Reload