4 reguli care îl vor face pe partenerul tău să se apropie mai mult de tine

Acesta fiind un caz ideal pentru că după cum bine știm astfel de reguli nu stau la bază tuturor relațiilor și astfel pot interveni anumite probleme.

Limitele sănătoase sunt de nenumărate feluri și depind de fiecare cuplu în parte, dar există 5 reguli de bază care ar trebui să fie aplicate în orice relație:

1. Este important ca cei doi parteneri să petreacă timp și separat

Când se îndrăgostesc și se află la început de relație, partenerii doresc să își petreacă cât mai mult timp împreună. Starea pe care o simți atunci când te îndrăgostești crează dependență și este greu să poți să renunți la ea. Însă este extrem de important să îi acorzi o oarecare libertate partenerului tău pentru ca el să nu se simtă încorsetat în relația cu tine.

2. Nu îl lasă să te domine și nu îl domina!

În multe relații se întâmplă ca la un moment dat unul dintre parteneri să devină mai autoritar și să fie cel care ia toate deciziile. Și deși o perioadă s-ar putea să funcționeze bine relația, un dezechilibru poate interveni între parteneri și relația se poate schimba în sens negativ. Așa că încercați să faceți un efort și sa luați deciziile împreună. De exemplu dacă el știe să gestioneze mai bine banii lasă-l pe el să o facă însă participă și tu la discuțiile în care alegeți unde se duc banii și de ce. Nu încercați să va impuneți punctul de vedere cu forța în relație și nu accepați dacă partenerul vostru încearcă să o facă.

3. Respectați-vă unul pe celălalt

Unul dintre lucrurile care distruge o relație este lipsa de respect. Este foarte important ca partenerii să se respecte reciproc și să vorbească sincer unul cu celălalt, să nu ezite să își exprime sentimentele în mod deschis sau să înceapă să se ascundă de cel de lângă el. De asemenea, nu trebuie să existe momente în care să ne atacăm sau criticăm partenerul nefondat, mai ales în prezența altor prsoane. De asemenea se mai aplică o regulă nescrisă, să nu împărtășim unor străini lucruri pe care partenerul nostru nu le cunoaște deja. Trebuie să ne respectăm partenerii atât în interiorul cât și în afara relației noastre și sa nu îi sfidăm sau să îi tratăm cu dispreț.

 

4. Fii tu în afara relației

Multe femei atunci când se află într-o relație își schimbă atitudinea și parcă uită cine sunt de fapt. Din păcate multe dintre noi alegem să ne idetificăm foarte mult cu partenerul nostru și să îi preluam din prieteni, hobby-uri sau obiceiuri și să uităm ce ne place nouă de fapt. Este foarte important ca femeile să rămână ele însele în afara relației, să nu uite cine sunt.

De ce? Pentru că fiecare relație sănătoasă este bazată pe adevăr . Este de asemenea foarte important să te respecți pe tine și nu poți face acest lucru decât dacă ești tu cu adevărat. Cum faci acest lucru? Ieșind în continuare cu prietenii tăi, ocupându-te de carieră ta, acordând timp hobby-urilor tale și având un stil de viață sănătos toate aceste lucruri te vor face să te simți bine în pielea ta și să nu te neglijezi. Când vei face toate aceste lucruri vei deborda de încredere și partenerul tău te va iubi mai mult pentru că va ști că ești adevărată tu, cea de care s-a îndrăgostit la început.

Multe cupluri nu își impun aceste limite decât atunci când este prea târziu și relația lor începe să nu mai funcționeze cum ar trebui. Aceste reguli ar trebui stabilite la începutul unei relații tocmai pentru că aceasta să meargă bine și să nu intervină monotonia sau alte dezechilibre între parteneri.

Citește și:
7 semne că a avut cu tine cea mai tare partidă de sex din viața lui

Text: Andreea Pacioras
Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro



SURSA

Lasă un comentariu

Captcha Captcha Reload